Balanța între Tehnologie și Umanitate

Educația formală de până acum începe să semene cu o haina ponosită…

Creșterea pe care o primesc acasă copii ajunge în școală și este contrazisă de reprezentanții tradiționalisti ai corpului didactic.

Am ajuns la 40 de ani, confruntând noțiuni învățate versus intuiția cu care am fost înzestrată.

În mediul public și online suntem asaltați de informații noi, informații vechi sunt rescrise și transformate, dar noi, noi ce facem?

Cum ne transformăm, cum să ne creăm propriul nostru viitor și mai ales al copiilor noștri oferindu-le și lor posibilitatea să crească sănătos și curat.

La grădiniță fac ce zice Doamna, iar acasă fac ce vreau” zice fiu-meu într-un tantrum cam în perioada în care era grupa mică.

Serios? Cum se face că, eu mă străduiesc să îl învăț comportament, și când sunt pe calea cea bună, vine educatorul care îi spune că are frâu liber acasă, să facă ce dorește.

Și din nou, mă străduiesc să nu îi deteriorez imaginea creată despre cel de la care învață să devină elev, și să continui să îl învăț despre viață într-un mod “ecologic” consolidand poziția mea de părinte.

Cum ar fi să creăm o punte între educatorii din trecut și educația de astăzi?

Să admitem că nu le știm pe toate și să facem un salt în viitor sau măcar să aruncăm o privire.

Specialiștii cercetează neîncetat, în încercarea de a pregăti societatea pentru următorii 30 de ani.

Am aflat recent într-o întâlnire a asociației de Happy Moms, despre Ghidul-meseriilor-viitorului.

Un viitor în care, programatorii care acum fac parte din infloritoarea industrie IT vor fi șomeri.

Nouă ce ne rămâne? Ție și mie, copiilor noștri?…

Ascultând –o pe Andreea Maria Paul, fondator și președinte al ONG-ului INACO, săptămâna trecută vorbindu-ne despre cum roboții vor ajunge să facă intervenții chirurgicale, neasistași, mășinile vor fi conduse de inteligență artificială, mâncarea va fi printată, m-a trimis cu gândul la filmele, preferatele mele Sci-Fi.

Aș vrea să vă povestesc despre cum o frază din “The Predator” 2018 a adus mai mult sens în mintea mea când e vorba despre copii, adulți și tehnologie.

Pe parcursul seriei de 4 filme începând cu 1987, prădătorul este o ființă superioară genetic, care vânează și colectează trofee de pe unde ajunge. Eu am văzut-o ca pe o luptă de supraviețuire a celui mai bun, până acum.

Chiar în ultimul episod, de anul trecut, vedem ultima versiune de super Prădător, îmbunătățit genetic, cum ajunge în obișnuita luptă cu soldatul american mega pregătit care își protejează familia, obișnuitul clișeu…

Într-un joc de cuvinte din care înțelegem că trofeul este Soldatul, filmul ne scoate din clișeu, înfățișând drept trofeu, fiul soldatului care fusese diagnosticat cu o formă de autism și care, intuitiv, ajunge să folosească tehnologia extraterestră, lucru pe care savanții nu reușiseră să facă până atunci.

“Fiul este următorul pas în evoluția umană”

Ca părinte, la fel ca mulți altii mă întreb cât este de benefică tehnologia, aud psihologi care spun cât este de nocivă folosirea dispozitivelor electronice pentru creierul în dezvoltare a copiilor.

Îmi este teamă să le dau “undă verde” pentru a le folosi și îmi este teamă să nu le dau…așa că merg mai departe gândindu-mă ce pot face eu pentru că ei să aibă acea conexiune umană, să își dorească să stea de vorba cu cineva sau să deschidă o carte, în loc de a se juca la calculator, etc.

Am început să îi întreb ce își doresc, să îi ascult, să cântăresc și să îi încurajez să își asume responsabilitatea atunci când greșesc așa cum și eu mi-o asum față de ei atunci când greșesc.

Dacă este bine sau nu? testez și verific periodic să văd pe unde ajungem și ajustez strategia.

Pe mine m-a pus pe gânduri pentru multă vreme de acum încolo…tu ce faci că să echilibrezi balanța tehnologie-umanitate?

 

 

 

 

 

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *