schimba perceptia

Îmbunătățește comunicarea schimbând percepții

Abilitățile noastre sunt doar tipare de comportament.

 

Exersarea abilităților construiește un sistem care va ajunge să funcționeze singur, fără ca noi să mai fim conștienți de acțiunile noastre și să trăim din inerție.

 

Dacă te oprești să privești oamenii din jur și chiar pe tine vei învăța mai multe despre tot decât din ceea ce se spune, mult mai multe decât ceea ce credem noi despre noi.

Viața se schimbă și noi avem nevoie să ne schimbăm odată cu ea, altfel rămânem în urmă și ne vom simți depășiți.

Depășiți nu de o nouă tehnologie ci de conștientizarea prezentului – care deja se manifestă!

 

Fiecare zi vine cu provocări iar satisfacția unei zile trăite frumos depinde de felul de felul în care gestionăm aceste provocări, respectiv de modul în care comunicăm.

 

Stabilirea percepției

 

Prima regulă în comunicare este stabilirea percepției, a înțelegerii fiecăruia.

 

Totul începe cu un cuvânt

 

percepție sf  V: (înv) ~iune, (reg) ~cecție, ~ceție, (pmz) precepție, price~ / Pl: ~ii / E: lat preceptio, -onis, fr perception]

1 Proces psihic prin care obiectele și fenomenele din lumea obiectivă care acționează nemijlocit asupra organelor de simț sunt reflectate în conștiința omului în totalitatea însușirilor lor, ca un ansamblu unitar.

2 Imagine rezultată din percepție (1).

3 (Pex) Facultate de a percepe fenomenele lumii exterioare.

4 (Pex) Înțelegere.

5 (Pex) Înregistrare.

6 (Pex) Sesizare a unor nuanțe, detalii sau sunete vagi.

7 (Fin; înv) Instituție de stat care încasa impozitele sau taxele oficiale Si: (Trs) perceptorat (1), perceptorie (1).

8 (Fin; înv) Clădire în care își avea sediul percepția (7) Si: (Trs) pereceptorat (2), percepție (2).

9 (Îs) Agent de ~ Perceptor.

10 (Pex) Percepere (8). 1

1 (Pex) Funcție de perceptor.

 

Cea mai bună lecție de comunicare pe care am primit-o vreodată a fost conștientizarea diferitelor percepții și odată cu ea valoarea schimbării acesteia.

Ca orice schimbare, revoluția tehnologică ne-a îndepărtat într-o primă fază de realitate pentru a ne ajuta să vedem de la distanță ceea ce se întâmplă și iată cum am câștigat o nouă perspectivă!

Când ești prea aproape nu vezi, ai nevoie să vezi de la distanță: cum arăți, cum te miști, zâmbești, strigi, mănânci conștient (aparent) și … cum se vede de afară?

Ce impresie = percepție au ceilalți despre mine?

Felul în care noi putem fi martorii puterii noastre de expresie, oricum ar fi ea, vine la noi sub forma unei imagini, un film, o impresie pe care începem să o filtrăm judecând-o așa cum am învățat (bine sau rău, alb sau negru, viața este făcută din nuanțe de grej).

 

Să judeci ceva sau pe cineva înseamnă să spui că este bun sau rău…. și asta ține de percepțiile fiecăruia

 

Putem înțelege ceea ce percepem prin “a ne susține” sau a “nu ne susține” un stil de viață pe care îl dorim.

Judecând mai puțin vom uita să mai judecăm, vom avea mai multă compasiune pentru ceilalți dar mai ales pentru noi.

”Lumea din exteriorul nostru este o reflecție a lumii noastre interioare. Percepția celorlalți despre tine este o reflecție a lor; răspunsul tău către ei este semn că te vezi pe tine” Roy T. Bennett, The Light in the Heart

 

Alegerea

 

A doua regulă este să alegi, iar alegerea îți oferă cel puțin aceste 3 opțiuni:

 

Rămâi unde ești și accepți ce se întâmplă – nu schimbi realitatea ci doar percepția față de ea – nu mai ești o victimă, ci alegi să îți fie așa cum este;

Faci o schimbare radicală și îți asumi ceea ce vine către tine – te faci frate cu Ne-cunoscutul, sau

Rămâi acolo unde ești și încerci să schimbi lucrurile puțin câte puțin căutând constant resurse care sa te ajute sa duci pana la capăt ceea ce ți-ai propus.

 

Dacă te-ai opri să privești Ne-cunoscutul în față, ți-ai da seama că tu ți-ai croit viața pe care o ai acum!

 

joaca cu bucurie, nu cu teama

 

Când realizezi câte poți face, că tu deții puterea de a face lucrurile să se întâmple în viața ta prin simpla alegere conștientă, fiindcă alegi pentru tine, în cercul tău de putere?

O alegere conștientă nu îi uita pe ceilalți, fiindcă ai întreaga paleta de emoții pe care știi sa le gestionezi, le accepți și le accepta și ei.

Nu mă crede pe mine, crezi în rezultatele pe care le ai și dacă ți se par puține, gândește-te la oamenii care chiar nu au de ales!

 

Schimbarea

Nimic nu se pierde, totul se transformă!

 

Nevoia de transformare este în ADN-ul nostru iar atunci când este onorată, ne onorăm pe noi și bine ar fi să deschidem larg ochii când o facem.

Deschidem ochii să realizăm că atunci când alegem să spunem NU la ceva care nu ține cont de individualitatea noastră ne spunem de fapt DA nouă!

 

 

Șarpele își schimbă pielea când devine neîncăpătoare, la fel și noi! Avem nevoie să scuturăm vechile obiceiuri pentru a genera unele noi.

 

Avem nevoie să le lăsăm pe cele vechi să se așeze ca să putem păși înainte fără să ținem atârnate dolii neîncheiate care ne împiedică să ne întindem aripile, așa cultivăm recunoștința.

Teama de necunoscut contaminează evoluția personală.

Ne este teamă că tot ce am obținut se vă pierde ca și când toate eforturile au fost degeaba. Dar călătoria este cea care contează.

 

”Degeaba” nu există!

 

Ajungem să ne simțim nedemni pentru sacrificiile care s-au înfăptuit că noi să mai urcăm o treaptă și rămânem agățați în loialități care mai mult ne opresc decât să ne dea avânt.

 

Locul loialității este în primul rând la noi!

 

Scopul

 

Totul are un scop și acela este de a ne ajuta să înțelegem de ce facem ceea ce facem și ce putem face mai bine.

Care este înțelegerea noastră despre lume și cum diferă aceasta de înțelegerea celorlați?

Sub ce formă avem nevoie să se schimbe percepțiile dobândite în lipsă de context și ce context putem crea noi acum în viață noastră?

 

Când îți este greu să te acomodezi cu schimbarea, eliberează gândurile și pune-le în cuvinte, vorbește cu cineva sau scrie

 

 

Află cum inteligența emoțională lucrează pentru noi în articolul despre forța vindecătoare a sprijinului emoțional care dă rezultate chiar și după 5 zile de practică prin scris liber.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *