Așteptările sunt o capcană în care nici nu știi că ești, până să fii pregătit să ieși.

Ești mai mult decât așteptările tale

Ai fost întotdeauna atentă la ce se întâmplă cu ceilalți.

I-ai văzut când erau fericiți și te-ai bucurat alături de ei.

Când ai văzut că erau nefericiți și poate apăsați de alegeri dificile și te-ai oferit să îi sprijini, iar când au acceptat, te-ai bucurat să le fii de folos.

Alteori, când ți-au refuzat ajutorul în tăcere, te-ai frustrat și te-a durut fiindcă i-ai văzut trecând prin experiențe grele. Experiențe pe care tu le-ai intuit dar ei nu au avut urechi să audă.

Tăcerea este cel mai greu de suportat fiindcă mintea creează tot felul de scenarii care nu sunt de ajutor.

Relația și chiar tu ai de suferit, fiindcă peste lucruri pe care le cunoști poți trece, pe când cele nespuse vor rămâne mereu acolo, doar ca să adauge presiune la neajunsurile care deja există.

Frustrarea e tot mai mare, tot cauți și cauți și găsești un cuvânt care se potrivește – Așteptări – DA!

 

Abia atunci când ai obosit, apar întrebările:

      • Ce este prea mult?
      • Ce mă face invizibilă?
      • De ce nu îmi răspunde celălalt?
      • Dacă eu ofer, de ce nu primesc în schimb?
      • Dacă primesc, de ce nu este suficient?
      • Ce doare până la urmă?

În tot acest timp, tu ai avut o mașină perfectă de creat așteptări!

Ai accelerat-o atât de mult încât a început să iasă fum. Fumul este un semn bun, înseamnă că acolo există ceva, iar ceva-ul poate fi văzut, simțit, auzit!

Am fost și eu acolo, ca și tine, și când începea să se contureze în mintea mea întrebarea: “Ce am eu nevoie?” Cineva mi-a întins o carte bazată pe o experienta clinică de 30 de ani.

“Cele cinci limbaje ale iubirii, cum să îi arăți partenerului că ești implicat trup și suflet” scrisă de Dr. Gary Chapman a ajuns la mine într-un moment al vieții mele în care cea mai mare nevoie a mea era să înțeleg ce se petrece în jurul meu. Relațiile mele sufereau și eu mai mult decât oricine.

Am aflat nu doar că nu sunt singură în povestea așteptărilor ci că avem cu toții seturi diferite de așteptări în combinații diferite ale celor cinci limbaje de iubire:cee cinci limbaje ale iuburii

Vei găsi în carte presărate exemple, întrebări dar și chestionare care te vor ajuta să descoperi limbajul de iubire al partenerului de viață.

După ce am citit-o, am continuat cu “Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor”. Acestea, împreună dar și separate, m-au ajutat să înțeleg cum se construiesc așteptările în viața unui copil și ce rol am eu că părinte în construcția lor.

Primul test din carte pe care l-am făcut a fost să îmi întreb copii pe rând:

– “Tu știi că mama te iubește? iar răspunsul a venit vâjâind în urechile mele
– DA!
– Și cum te iubește mama pe tine? am mai întrebat..
– Ma strângi în brațe uite asa…!” dându-mi o îmbrățișare puternică, așa era… unul dintre principalele limbaje de iubire pentru noi este contactul fizic.

Dacă suntem atenți la copii noștri, vom afla ce își doresc dar și ce anume se întâmpla cu noi atunci când eram ca ei.

Vom privi experiența noastră de copii, cu ochii de adult și vom înțelege, la un moment dat, de ce a fost așa, ori vom accepta pur și simplu.

O lectură care îți da un reset al așteptărilor și o înțelegere mai profundă a nevoilor.

Îți recomand și ție această carte pe care o poți găsi și aici la: https://www.curteaveche.ro/p/cele-cinci-limbaje-ale-iubirii-editia-a-vi-a iar dacă ai citit-o deja, spune-mi cum ți s-a părut?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *