Pe repede înainte și… un pas înapoi

Viața ne aleargă pe toate meleagurile ființei noastre, fie că știm, fie că nu… însă ființa noastră este întoteauna prezentă.
Parcă mereu aflat pe repede înainte, obții acel impuls pe care ți-l da vâltoarea evenimentelor, rutina de zi cu zi și nu te mai poți opri.

Am experimentat asta într-o alergare cu soțul meu, în urmă cu ceva vreme, căutând să găsesc o metodă să introduc sportul în viață mea(n.r. lui îi place mult alergatul).
Eram în parcul Carol pe punctul de a trece la a 2-a tură, prima fusese absolut istovitoare, și mai pălăvrăgeam plictisită. Puțin deranjat la început, a pornit totuși un dialog cu mine. Și uite cum alergam eu așa…  deodată mă simt cumva iritată de dialogul pe care tot eu îl pornisem și îi comunic scurt că nu pot vorbi, alerg!
Picioarele mele căpătaseră acel momentum și efectiv alergau singure. Mintea mea admira în tăcere reverberațiile corpului meu cu fiecare pas aruncat înainte și îmi doream doar să fiu acolo, cu pașii mei, alături de omul care mă iubește și mă lasă să fiu…

Au trecut câțiva ani de atunci și în dimineața asta, fiindcă stația la metrou era plină, m-am urcat în metroul care merge în direcție inversă. Eram sigură că, deși voi da câteva minute din timpul meu să merg înapoi voi merge înainte cu mai mare ușurință. Am urcat la Brâncoveanu și am mers până la Aurel Vlaicu fără să mă înghesuie nimeni în metroul supra aglomerat. Mi-am mulțumit în liniște pentru ideea puțin… inversată de a vedea lucrurile, dar care mi-a schimbat total perspectiva asupra soluționării lucrurilor.

Tu ce faci când ești prea aglomerat?

Eu am pus distanță între mine și prezent, iar din poziția de observator am beneficiat la maxim.
Am făcut un pas înapoi și am primit perspectivă și confort.

Tu ce primești când faci un pas înapoi?…

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *