Recunoștința – „Primind și dăruind”

Pe 19 decembrie, ne-am întâlnit din nou la Hotel Cișmigiu, întâlnire acompaniată de Luminița Băltărețu – primul practician acreditat din România al școlii „Ascultă-ți corpul”. Alături de o „mână” de oameni deosebiți, care s-au adunat din dorința de a descoperi ceva nou, am abordat subiecte care vizau măsura în care primim, cea în care dăruim și, nu în ultimul rând, cea în care contribuim cu un dar sau cu o donație pentru copiii adăpostiți de Asociația „AMURTEL”.

Timp de aproape două ore, am descoperit cum recunoștința și bucuria se pot întrepătrunde prin intermediul cuvintelor. Pentru că bucuria este cea mai simplă formă de recunoștință, ne-am întors spre anii copilăriei, când bucuria era la fiecare pas, în fiecare trăire, oricât de neînsemnată ar părea acum, din perspectiva unui adult.

Deci, să ne amintim că trebuie să ne bucurăm că ne trezim, că soarele ne încălzește obrajii, că este cald sau că este rece! Trebuie să simțim că trăim ACUM, că putem merge, alerga sau că putem sta! Trebuie să ne bucurăm că știm cum arată norii și cerul, culoarea galbenă sau pentru că auzim râsetele cristaline ale copiilor! Iar atunci când suntem foarte obosiți, după ziua plină de trăiri de oameni mari, să ne reamintim că trebuie să ne bucurăm pentru cei care sunt lângă noi, dar și pentru cei care sunt departe, cei care au rămas sau cei care au ales să plece. Bucură-te și fii recunoscător pentru fiecare respirație, fiecare mângâiere și adiere de vânt!

Iar dacă nu ai reușit să ajungi la această întâlnire, primește din partea noastră o ciornă, pe care să notezi lucrurile pentru care tu ești recunoscător/ recunoscătoare!

Echipa Viața viaCoaching a fost alături de participanți, contribuind cu propriile lor experiențe și oferind suport, alături de Elena Capruciu – fondator „Dreams Come TRUE” – Coach for Life & Business (din 2010) și Clear Mind Coaching School (din 2018).

Tot Elena Capruciu va fi speakerul nostru următor, în cadrul evenimentului care va avea loc pe 22 ianuarie. Vom explora împreună nevoia oamenilor de iubire și vom dezbate cum putem atinge acea stare de pace a minții și a sufletului.

Mulțmim tuturor celor care au participat și care au contribuit cu donații, cadouri și gânduri bune pentru cauza noastră caritabilă din luna decembrie 2018 – Asociația „AMURTEL”! – http://amurtel.ro/despre-noi/

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *