Viața ca o cursă lungă

În viața ta, Tu hotărăști cât de mult apeși pe accelerație și asta va defini locul pe care vei ieși!

În secolul vitezei, când suntem bombardați de informații la tot pasul, trecutul reușește uneori să ne țină pe loc. Am fost educați să învățăm repetitive/ obsesiv, aceleași informații, generație după generație.

Acum, căutăm sa ne crestem personal, mergem la cursuri, căutăm minți luminate care să ne spună Metoda secretă de a atinge Obiectivul pe care ni l-am propus.

Este o metodă secretă? 
Încep să cred ca nu este o metodă, ci mult mai multe.

Este nevoie sa gasim metode singuri, care se potrivesc cu cine suntem noi la momentul prezent.
In caz contrar, o formula secreta, ne va face din nou sa intram in conformism si sa ne plafonam.

Cum să facem?
Îți pot spune ce am făcut eu.

Pentru mine definirea notiunilor a fost revelatoare, au trecut multi ani de când foloseam dicționarul, până acum deja “intuiam” din context , ce înseamna un cuvânt.

Apoi, am decis să merg la dicționar fiindcă după suficient studiu, noțiunile începuser să se contrazică în context similar, așa că, am început pur și simplu cu DEX-ul.

Odată amintite/învățate noțiunile și așezate pe un flux propriu fiecăreia, am descoperit formulă mea secretă!

La ce te face să te gândești când spui “pasiune”?

Definiția din DEX spune că este “sentimentul foarte puternic, generat de o dorință arzătoare sau de o înclinare irezistibilă = patimă”

Acum, aș vrea să te gândești la toți oamenii pasionați de sporturi, fie că le practici ori ești suporter/a, de la șah la mașini de curse, poate ești și tu unul/una.

Unadintre persoanele care abia așteaptă să vadă noul program al olimpiadelor, al meciurilor de fotbal, al curselor de mașini, să nu rateze spectacolul, împlinirea pe care o simt cu fiecare obiectiv marcat (un gol, un start sau un finish).

Te invit să te oprești puțin să te gândești la atleții care sunt starurile aici, la cât de mult au investit pentru performanțele la care tu ești părtaș. Ei s-au antrenat asiduu, au luptat cu limitele lor fizice, mentale și psihologice pentru a rupe barierele și a deveni extraordinari.

Au câștigat, echipa ta preferată, mașînă de care erai convins că are toate atuurile a ieșit pe primul loc, GOOOL!

S-a terminat spectacolul, ai închis televizorul, ei au rămas acolo, legați de succesul lor iar tu ai avut privilegiul de a arunca o privire și a simți ce înseamnă să câștigi!

Tu ești campion/campioană, uită-te în jur și fii recunoscător pentru ce ai, le meriți!

Vrei mai mult?

Cu antrenament poți deveni campionul vieții tale.

Un antrenor de viață te susține, te provoacă să îți exersezi totate abilitățile de care ai nevoie să atingi fiecare obiectiv, să obții performanță, împlinirea și armonia de care ai nevoie, să devii la rândul tău un exemplu, o sursă de inspirație pentru copii tăi.

Să învețe de la tine să trăiască autentic, să crească știind că se poate, să iasă pe locul întâi în “Viața” că o cursa lungă.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *